Alegerile ar putea fi comasate! Locale cu europarlamentare si turul doi al alegerilor prezidenţiale cu alegerile parlamentare

de Carmen MOCANU Marţi, 06 Februarie 2024 1930
Turul doi al alegerilor prezidenţiale va avea loc odată cu alegerile parlamentare, spun în exclusivitate pentru Antena 3 CNN surse politice. În acest fel, PSD şi PNL încearcă să ţină în frâu curentul extremist din România şi cel anti-european.

În coaliţia de guvernare se vorbeşte, în momentul de faţă, despre două comasări ale alegerilor. Prima comasare, spun surse din coaliţie, va avea loc pe 9 iunie 2024, atunci când alegerile europarlamentare vor avea loc odată cu alegerile locale.

A doua comasare a alegerilor ar urma să aibă loc la începutul lunii decembrie 2024, atunci când turul doi al alegerilor prezidenţiale va avea loc în acelaşi timp cu alegerile parlamentare. Acesta este ultimul scenariu pe care, potrivit surselor, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, şi Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, liderii coaliţiei de guvernare, s-ar fi înţeles deja.

În ceea ce priveşte comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, de pe 9 iunie, acest lucru există deja într-o hotărâre de guvern redactată şi care urmează să fie aprobată şi publicată în perioada următoare.

Totuşi, comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare ar însemna că aleșii locali vor avea mai mult de așteptat până la preluarea noilor mandate, întrucât mandatele actuale nu pot fi scurtate. Concret, după alegeri, primarii, președinții de Consilii Județene și restul aleșilor locali ar urma să rămână în așteptare trei luni de zile.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei