Președintele Partidului Forța Civică, Mihai-Răzvan Ungureanu, a declarat că Alianța Dreptate și Adevăr va avea cu siguranță candidat la alegerile prezidențiale din 2014.
- Publicitate -
"Nu știu acum cine va fi acel candidat, dar cu siguranță Alianța DA va avea un candidat propriu la prezidențiale. În ceea ce privește o construcție politică de dreapta trebuie trecut peste orgolii și se poate realiza. În varianta în care USL se va rupe, noi nu vom colabora cu nicio persoană care a fost implicată în lovitura de stat anticonstituțională din vară, deci mă refer aici la domnul Crin Antonescu. Cu PNL este altă vorbă. În ceea ce-l privește pe domnul Ponta, vreau să spun că politica dumnealui este catastrofală. Dacă acum un an am apreciat poziția dumnealui la învestitura Guvernului condus de mine, la doar o săptămână apele s-au despărțit", a afirmat Ungureanu, citat de Agerpres.
Liderul FC a inaugurat sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, Școala de Management Organizațional inițiată de filiala Vâlcea a partidului.
"Școala inaugurată azi la Râmnicu Vâlcea își propune să instruiască cursanții pentru un management modern - managementul comunicării în administrația publică, managementul organizației, al resurselor umane, managementul financiar și responsabilitatea socială a organizației. Este o școală modernă pe principii europene și sunt convins că va fi o reușită prin prisma celor care o vor absolvi", a susținut Ungureanu.