PSD și PC vor avea structuri politice comune în care deciziile se vor lua prin consens și nu vor putea intra în formule guvernamentale decât împreună, sunt câteva din ideile conținute de protocolul noii alianțe politice, au declarat surse din cele două partide.
- Publicitate -
Potrivit unor surse din PSD, alianța va avea o așa numită delegație permanentă comună, un secretariat comun, un colegiu al președinților în care intră primii oamenii din cele două partide (președinte, președinte de onoare, președinte de Consiliu) și grupuri parlamentare comune. Deciziile în aceste foruri se vor lua prin consens. Viitoarea alianță politică între PSD și PC va fi condusă în formula 7 plus 7, susțin, pe de altă parte, surse conservatoare.