"Noi vrem apă!" Acestea sunt cuvintele care au plecat încordate din sufletul unei mame din satul Făurei. Își purta copilul în brațe cu o expresie grea, încărcată de toată apăsarea sufletului reținut atâta vreme. Pentru că și-a comprimat durerea surdă și amară pentru foarte mult timp, a explodat la vederea mea, sub impulsul salvării.
- Publicitate -
Femeia locuiește într-o lume devorată, adusă la starea de haos în care oamenii încearcă o rezistență la secătuire. Locuiește în Făurei, un sat de 1400 de su-flete care trebuie să îndure condiții severe de existență. Cerul spălăcit deasupra satului dezvăluia realul falsificat al traiului de aici. În lumina amăgitoare de toamnă, doi ochi mici, ironici, pe jumătate aburiți, mi-au fixat privirea. Un bărbos simpatic, mândru că este tătar, m-a furat deoparte. După ce mi-a schițat un surâs, a repetat: "Eu sunt tătar. Nu sunt țigan." Înfiorat de prezența mea, s-a dezlănțuit într-o mișcare oarbă pentru a-mi spune povestea sa. "Muncă n-avem. Stăm pe acasă. Unde să ne ducem?", s-a manifestat nervos el. "Trăim din alocațiile copiilor și din ajutoarele sociale", a încheiat resemnat. Cuvintele alunecau fatal spre un gol existențial.
Nu este un caz special. Dimpotrivă. Majoritatea locuitorilor, turco-tătari cum își spun ei, trăiește din ajutoarele sociale și din alocațiile copiilor. Ca într-un ghem de contradicții și de paradoxuri față de universul lumii urbane, alți doi parteneri stăteau prăbușiți pe un morman de pietre. Într-o lentă moleșeală bântuită de vagi reverii, își lăsau ochii să rătăcească melancolic și tulbure.
Câțiva nori de praf au îndrăznit să le tulbure peisajul, ridicându-se sinistru de sub pașii obosiți ai unei bunici. Examinându-i înfățișarea, ani de suferință se derulau pe chipul său. Părea absorbită de o altă lume. "Nepoții au rămas mângâierea mea. Ne luptăm cu sărăcia, cu bătrânețea", a mărturisit nostalgic.
Au curent electric și o singură sursă de alimentare cu apă: cișmeaua de la intrarea în localitate care servește și ca loc de adăpat pentru animalele din sat. "Bem apă de aici. Halal de cișmea. Organizare în acest sat? Nimic. A spus primarul că ne face rețea și nu a făcut nimic", s-a arătat indignat un bărbat de aproape 50 de ani.
Cu răsuflare subită, și-a îndreptat privirea spre jocurile mai iuți, mai încete ale copiilor care dansau și se cutremurau de râs la cișmea.
"Toate ajung până la urmă la bani"
De 15 ani, Gelu Iordache, primarul orașului Băneasa, le furnizează numai promisiuni dulci. Încă din 1993, el s-a angajat să le facă sistemul de alimentare cu apă. În primul său mandat, a pornit la drum cu această inițiativă. Acum, a ajuns la al patrulea mandat și tot nu a reușit să finalizeze proiectul. În septembrie 2008, este de-abia la stadiul organizării de licitații pentru construirea unui puț forat. În 2007 și în 2008, a mai organizat trei licitații, însă, potrivit lui, firmele interesate nu s-au prezentat la licitație pentru că au văzut condițiile impuse în caietul de sarcini. "Firmele constructoare trebuie să dețină utilaje performante pentru a fora în piatră, la o adâncime de 300 de metri. Și nu au posibilitatea de a sonda în situația asta. Este foarte greu", a explicat el. A primit din partea Guvernului 270.000 de lei pentru a-și îndeplini promisiunea, urmând ca în luna noiembrie să aibă loc, din nou, licitația mult așteptată.
"Dacă este să mergem în Făurei, toți vor apă. Însă ei nu știu că trebuie să plătească pentru branșarea la sistemul de alimentare cu apă. Eu le-am spus că intenționez să realizez acest puț și, apoi, întregul sistem de apă. Dar când au auzit cât îi costă, mi-au spus că tot mai bine se descurcă cu găleata", s-a apărat primarul. "Vedeți, toate ajung la bani. Noi am adus conducta de apă până la intrarea în sat, dar ne-am lovit de această problemă socială", a mai explicat edilul.
Iordache a mai declarat că populația de aici este foarte săracă. "Cred că suntem pe primul loc în județ din punct vedere al numărului de beneficiari ai ajutorului social. 98% trăiesc din ajutorul social, câțiva sunt salariați și doar doi-trei au magazine", a spus Iordache.
"S-au învățat să ceară. Nu participă cu nimic la bugetul local, dar, în schimb, vor ajutorul social", a mai argumentat primarul. El a recunoscut că oamenii nu mai au unde să lucreze. "Mai toate societățile s-au desființat. Locuri de muncă nu sunt. Mai sunt chemați la munci zilnice. Dar nu le convine, primesc 25 de lei pe zi și hrană. Și nu le convine. Se duc, în schimb, și mai muncesc în construcții prin alte localități. Dar noi, aici, ce să le oferim?", a pus capăt problemei Iordache.
Așa își duc locuitorii din Făurei viața de pe o zi pe alta. De 15 ani, sunt hrăniți numai cu promisiuni electorale. I-am lăsat în urmă, cu speranța că angajamentele aleșilor locali de la începutul fiecărui mandat se vor împlini de data aceasta.
