Bătaie pe funcții la PDL Constanța "O să avem mai mulți candidați decât delegați", glumeau, ieri, democrat-liberalii

de Carmen MOCANU Joi, 10 Martie 2011 1408
Alegerile la Organizația Județeană a PDL Constanța au creat un mare interes pentru democrat-liberalii constănțeni. Dacă până mai ieri erau doar câțiva care anunțaseră oficial că doresc să se implice în reformarea filialei de la malul mării, lucrurile s-au schimbat pe ultima sută de metri. Concret, ieri a fost ultima zi în care s-au putut depune candidaturile iar numărul celor prezenți i-a uimit chiar și pe cei din interiorul partidului. "O să avem mai mulți candidați, decât delegați", a spus Constantin Avătavului. Aglomerația de la sediul partidului din Constanța te putea duce cu gândul că, ori democrat-liberalii constănțeni s-au săturat de certuri și doresc cu orice preț implicarea în competiție din dorința de reformare a filialei, ori doresc să intre în cărțile partidului pentru anumite funcții publice. Mai mult, pentru a fi siguri că nu pierd primul tren, unii dintre ei și-au depus candidatura nu doar pentru o singură funcție, ci pentru două-trei. Așadar, în urma centralizării candidaturilor aproximativ 200 de persoane au optat să concureze pentru diverse funcții în Biroul Permanent Județean sau în diverse Comisii. Concret, după cum deja se știe, pentru funcția de președinte al Organizației Județene a PDL Constanța și-au depus candidaturile actualul președinte interimar, senatorul Mircea Banias, directorul Autorității Navale Române (ANR), Paul Brânză, directorul Inspectoratului de Stat în Construcții, Christian Gigi Chiru, și Nicolae Ciucă, membru fondator al PDL. Ca o surpriză, democrat-liberalul Christian Gigi Chiru va apărea pe buletinul de vot de două ori deoarece, ieri, el și-a depus candidatura și pentru una din cele două funcții de prim-vicepreședinte. Totodată, pentru cele două funcții de prim-vicepreședinte și-au mai depus candidaturile Constantin Chirilă, Adrian Manole, Nicolae Anghel, Dumitru Moinescu, Zanfir Iorguș, Constantin Florian și Gheorghiță Corbu. De asemenea, în urma centralizării candidaturilor, pentru cele zece funcții de vicepreședinte și-au depus candidaturile 42 de persoane. Una dintre ele este fostul senator democrat-liberal Dorel Constantin Onaca care dorește să facă parte din viitoarea echipă ce va fi aleasă sâmbătă. Totodată, s-au mai înscris primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, consilierul județean Adrian Gheor-ghiță, primarul din Valu lui Traian, Florin Mitroi, fostul director de la CNAPMC, Ioan Bălan, Vicențiu Petrescu, Corina Gheorghe, Daniel Learciu, directorul general al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile, Valentin Zeicu, Nicolae Șandru, Dumitru Burcin, directorul DADL Constanța, Marian Mitrea, Florea Constandin, Stere Sponte dar și alți democrat-liberali. De menționat că atât Constandin cât și Sponte și-au depus candidaturile și pentru funcția de secretar executiv. De altfel, această funcție a trezit un mare interes, nu mai puțin de 60 de persoane optând pentru ea. Tot pentru secretar executiv și-au mai depus candidaturile Ionuț Anghel, Mihăiță Vișoianu, Dorin Opreanu, George Măndilă, Gelu Tulea și Anca Belu dar și alți democrat-liberali. Pentru funcția de secretar general și-au depus candidaturile șase persoane, în timp ce pentru secretar general adjunct s-au înscris șapte, printre aceștia aflându-se consilierul județean Mihai Petre, Constantin Avătavului și Elena Buhaev.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei