Patru oameni politici locali s-au avântat deja în lupta pentru Primăria Horia. Astfel, localnicii vor avea de ales dintre două persoane cărora le cunosc deja activitatea pentru că au ocupat funcția de primar și alte două care își vor putea baza platforma electorală doar pe promisiuni.
- Publicitate -
Ca prim candidat o menționăm pe actuala primăriță PDL Vasilica Matei, urmată de fostul primar al localității, Gigel Sava, care va intra în lupta electorală din partea USL. Pe lângă aceștia doi, UNPR va încerca să câștige scaunul de primar mergând pe mâna Lenuței Carp, iar reprezentanții PPDD se vor baza pe Costel Cocoș, despre care Sava afirmă că ar fi singurul "pretendent la scaunul de primar" care și-a depus deja candidatura.
"Regret că nu am putut să duc la bun sfârșit proiectele"
Cel mai aprig competitor al Vasilicăi Matei, fostul primar Gigel Sava spune că își dorește să candideze pentru că, afirmă el, nu a reușit să ducă la finalizare anumite proiecte de importanță pentru localitate. Sava afirmă că nu a făcut și nu va face sondaje pentru că nu crede în ele, menționând că oamenii vor decide dacă vor să-i acorde votul de încredere pentru un nou mandat.
"Voi candida din partea USL și îmi voi lansa candidatura chiar pe 30 mai, când este ziua mea de naștere. Sunt multe proiecte pe care le-am lăsat neterminate și pe care doamna primar nu le-a continuat, pierzându-se astfel sume importante de bani. În primul rând îmi pare rău că s-a pierdut finanțarea pentru grădiniță, o inițiativă pentru care ar fi putut fi alocați 10 miliarde de lei vechi. De asemenea, am vrut să construiesc un centru civic în valoare de 8 miliarde de lei care ar fi însemnat reabilitarea trotuarelor, creare de spații verzi. Am vrut să fac un canal de 1 kilometru pentru preluarea apelor pluviale, trebuia extinsă rețeaua de iluminat public, asfaltate drumurile pe cei câțiva kilometri rămași. Cel mai dureros a fost faptul că doamna primar a desființat o societate comercială care a adus 78 de locuri de muncă în localitate. Mai mult de atât, a desființat și serviciul de asistență socială, pierzând 80.000 de euro de la Uniunea Europeană și lăsând alți peste 20 de oameni fără un loc de muncă", a explicat Sava.
Referitor la modul de desfășurare a campaniei electorale, Sava a specificat: "Alegerile au devenit deja o formă de licitație, am învățat asta pe pielea mea. Nu știu cum vor lua oamenii o decizie, dacă vor prefera pe cineva care poate face ceva pentru comuna lor, sau vor prefera să meargă la cei care-i cheamă noaptea să dea pachete. Vreau să realizez acele proiecte despre care v-am vorbit, dar trebuie ca oamenii să îmi acorde încrederea lor".
Actualul primar al localității, Vasilica Matei, a declarat la sfârșitul anului trecut că va intra în cursa electorală din iunie 2012, deși știe că nu a reușit să realizeze tot ce și-a propus și ce a promis în 2008. Matei nu s-a ferit să-și pună nereușitele pe seama deciziilor luate de actuala Guvernare și pe criza economică de la nivel național. Pedelista a menționat că dorește să își continue mandatul pentru a finaliza proiectele aflate în desfășurare și să înceapă unele noi care să contribuie la dezvoltarea și modernizarea localității.
Despre Lenuța Carp menționăm că are experiență în administrația locală, aceasta ocupând în perioada 1994-2010 funcția de inspector de specialitate în cadrul primăriei la compartimentul de stare civilă și asistență socială. Din 2010 aceasta ocupă funcția de referent tot în cadrul Primăriei Horia.