Ministerul de Externe a transmis, ieri, la Comisia Europeană componența delegației României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include doar pe primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe și ministrul Afacerilor Europene, nu și pe președintele Traian Băsescu.
- Publicitate -
"Astăzi (n.r. - ieri), Ministerul de Externe a transmis la Bruxelles, la Comisia Europeană, componența delegației României și mandatul delegației. Am primit agenda finală a reuniunii de pe 28-29 iunie și pot să confirm că punctele aflate pe ordinea de zi a Consiliului European sunt reprezentate de situația economică și socială din acest moment în Europa și Mecanismul Financiar Multianual 2014-2020, adică exact subiectul pe care l-am dezbătut la București împreună cu președintele Barroso și alți nouă prim-miniștri", a spus premierul Victor Ponta.
Întrebat de jurnaliști dacă delegația României anunțată la CE îl include și pe președintele Traian Băsescu, Ponta a răspuns: "Componența este primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe și ministrul Afacerilor Europene". Totodată, el a precizat că vrea să aibă o nouă discuție cu șeful statului pe această temă.