Vineri, 05 Iunie 2026

Bugetele instituțiilor de cultură vor fi rectificate

de Ana FULAȘ IONESCU Joi, 16 Iulie 2015 104 1 min citire
Ședința ordinară a Consiliului Județean Constanța va avea loc, astăzi, începând cu ora 12, în Sala "Remus Opreanu" din cadrul Palatului Administrativ. Pe ordinea de zi se va afla proiectul de hotărâre privind actualizarea monografiei economico-militare a județului pe 2015 și proiectul privind aprobarea structurii serviciilor și tarifelor prin care se constituie veniturile proprii ale Camerei Agricole Constanța. Un alt proiect de pe ordinea de zi se referă la rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli, listei de investiții, organigramei și a statului de funcții pe anul 2015 pentru Biblioteca Județeană
"I. N. Roman" Constanța. De asemenea, în atenția aleșilor județeni se va găsi proiectul de hotărâre privind modificarea Anexei nr.6 din "Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr.5/2007 privind stabilirea unor tarife, taxe și taxe speciale pentru anul 2007". Proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei și statului de funcții pe anul 2015 pentru Teatrul de Stat Constanța și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 pentru Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și numirea unui membru în Consiliul de Administrație al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii sunt alte proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute.
Și rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 pentru Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța se va afla pe ordinea de zi.
Tot mâine, aleșilor județeni li se va supune atenției și proiectul de hotărâre privind încetarea dreptului de administrare al Consiliului Local Lipnița asupra obiectivului "Sistem de alimentare cu apă a localității Garvăn", proprietate publică a județului.
Taguri
Articolul anterior "UDTR vrea să construiască la Constanța un Centru Cultural Româno-Turc"
Articolul următor "Nu sunt bun de premier, sunt bun pe securitate națională"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei