La alegerile din 22 noiembrie, Buletinele de vot introduse în urna necorespunzătoare nu vor fi anulate

de Ada CODĂU Miercuri, 04 Noiembrie 2009 523
Prefectul Claudiu Palaz a participat, ieri, la o videoconferință organizată de Ministerul Administrației și Internelor, eveniment în cadrul căruia s-a discutat despre măsurile ce țin de organizarea alegerilor prezidențiale și a referendumului din 22 noiembrie. Potrivit declarațiilor prefectului Palaz, în conformitate cu decizia numărul 49 a Biroului Electoral Central (BEC) din 29 octombrie, în fiecare secție de votare vor exista trei urne de vot, una pentru fiecare dintre cele trei buletine pe care alegătorul își va pune ștampila: una în care va fi introdus buletinul pentru alegerea președintelui României, una pentru instituirea unui Parlament unicameral și una pentru buletinul ce vizează reducerea numărului parlamentarilor. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut aceste mențiuni în contextul întâlnirii cu primarii constănțeni care a avut loc ieri, punându-le acestora în vedere toate etapele care trebuie respectate în perspectiva organizării alegerilor. Conform aceleiași decizii a BEC, buletinele de vot referitoare la cele două probleme care fac obiectul referendumului vor fi tipărite în culori diferite, respectiv buletinul numărul 1 în culoarea negru, buletinul numărul 2 în albastru. De asemenea, prefectul Palaz a anunțat și că introducerea unui buletin de vot în urna necorespunzătoare nu va atrage anularea sa. Mai exact, chiar dacă va fi introdus în altă urnă, atâta vreme cât buletinul e ștampilat potrivit prevederilor legale, el va fi considerat valid. Distribuirea buletinelor de vot va avea loc în sala de sport a liceului constănțean "Ovidiu", într-o singură zi (pe 21 noiembrie), nu în două, astfel încât, susține Claudiu Palaz, procesul educațional să nu fie afectat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei