Premierul desemnat Viorica Dăncilă a prezentat, vineri, lista viitorului său cabinet, precizând că fiecare ministru în parte a fost votat.
- Publicitate -
Viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării - Paul Stănescu
Vicepremierul și ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, ar urma să preia conducerea interimară a Guvernului, conform celor mai recente informații.
În vârstă de 60 de ani, Stănescu a absolvit în 1982 Facultatea de Agronomie de la Craiova și până în 2008 a activat în sectorul agricol.
În 2008 a fost ales președinte al CJ Olt, funcție în care a fost reales în 2012. Din 2010, este liderul filialei PSD Olt, iar în 2013 a fost ales vicepreședinte al partidului, fiind socotit unul dintre cei mai influenți lideri din teritoriu ai partidului.
În anul 2016, a fost ales în Senatul României, unde ocupă funcția de chestor. Din octombrie 2017 este ministrul Dezvoltării.