Cadouri pentru pensionarii și elevii din Cernavodă

de Carmen MOCANU Miercuri, 09 Decembrie 2015 167
Sărbătorile de iarnă vor fi mai bogate pentru pensionarii cu venituri mici și pentru elevii cernavodeni. Administrația Publică Locală demarează, în prag de Crăciun, o amplă acțiune de sprijinire a persoanelor vârstnice nevoiașe, dar și de pregătire a darurilor pentru copii. 

Prin intermediul programului "Respect și Sprijin pentru seniorii orașului nostru", inițiat de primarul Gheorghe Hânsă, peste 970 de persoane, dintre care pensionari cu venituri de cel mult 700 de lei și persoane fără venit, cu vârste de peste 60 de ani, vor beneficia în prag de sărbători, de tichete sociale, în valoare de 50 de lei. Ajutoarele se vor ridica de la sala Casei de Cultură, în perioada 9 - 10 decembrie, și vor servi la achiziționarea de produse alimentare, medicamente și materiale igienico-sanitare. 

Moș Crăciun va sosi și la copiii din Cernavodă. Astfel, peste 4.300 de elevi și copii nevoiași (care aparțin familiilor asistate social), vor primi pachete cu dulciuri în valoare de 25 de lei. În perioada 14 - 18 decembrie, Moșul va colinda, însoțit de reprezentanții Direcției de Asistență Socială, pe la toate creșele, grădinițele, școlile, liceele și familiile nevoiașe, pentru a distribui darurile de Crăciun. 

Taguri

Comentează știrea

tucu
9 decembrie 2015
tichete

Rusine penalule.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei