Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Călin Popescu Tăriceanu, desemnat din nou premier din partea liberalilor

de Corina POPESCU Sâmbătă, 30 August 2008 240 2 min citire
Delegația Permanentă (DP) a PNL s-a întrunit vineri la Neptun pentru a prezenta programul politic al viitoarei guvernări și pentru a definitiva strategiile electorale ale campaniei din această toamnă.
În deschiderea lucrărilor, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că dorește să fie candidatul partidului pentru un nou mandat de premier și le-a transmis liberalilor că trebuie să facă față unei campanii electorale extrem de dure. "Campania mea, la fel ca și a dumneavoastră, va fi extrem de dură pentru că avem adversari puternici pe care nu putem să-i subestimăm. Vreau să fac o campanie alături de voi, să mergem pe străzi, să ne întâlnim cu oamenii, să le dăm telefoane, să le preluăm problemele și numai în felul acesta vom putea simți care este pulsul țării și ceea ce oamenii doresc într-adevăr pentru viitorul lor", a declarat Tăriceanu.
Totodată el a precizat că va candida și pentru un loc în Parlament, în colegiul 2 din București. În cea de-a doua parte a ședinței, președintele liberalilor a fost validat drept candidat al partidului pentru postul de premier, cu 108 voturi pentru și patru împotrivă, după cum a anunțat secretarul general al PNL, Dan Motreanu. Motreanu a precizat că votul Delegației Permanente a PNL a fost secret, cu buletine. În momentul începerii ședinței, vicepreședintele Teodor Meleșcanu a anunțat prezența a 147 de delegați, dar la vot au rămas 113, dintre care Tăriceanu nu a votat, păstrându-și buletinul de vot în buzunar.
Viitorii contracandidați
Din teama de a nu intra într-un con de umbră, atât Mircea Geoană, cât și Theodor Stolojan s-au lansat în declarații privind candidaturile lor pentru același post. Liderul social-democrat a declarat la Alexandria că "poate și vrea" să fie prim-ministru al unui guvern PSD-PC care "să ducă România acolo unde merită" și a precizat că acesta este "legământul" pe care îl face un partid serios. Anunțul lui Geoană a fost făcut în cadrul unei dezbateri a PSD pe teme de agricultură, la îndemnul vicepreședintelui Ilie Sârbu. Prim-vicepreședintele PD-L, Theodor Stolojan, a declarat, și el, că va accepta rolul de candidat pentru funcția de prim-ministru, dacă democrat-liberalii i-o vor cere, și a precizat că nu va candida pentru un post de parlamentar la alegerile din toamnă.
Articolul anterior Romania’s economy accelerates 8-8.5% in Q2 this year, analysts estimate before official statistics
Articolul următor Meditațiile - lecțiile pe bani de acasă, pentru a reuși la școală

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei