Duminică, 07 Iunie 2026

Călin Popescu Tăriceanu: "Legea privind migrația aleșilor va reintra în dezbaterea Parlamentului"

de Carmen MOCANU Joi, 22 Ianuarie 2015 172 1 min citire
Călin Popescu Tăriceanu:  "Legea privind migrația aleșilor va reintra în dezbaterea Parlamentului"
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, că legea de aprobare a OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali, declarată neconstitu-țională de către judecătorii Curții Constituționale, va reintra în atenția Parlamentului odată cu începerea sesiunii ordinare din februarie. "Evident, la începerea sesiunii parlamentare va fi discutată amintita lege. După cum știți, ordonanța este pe ordinea de zi, va intra în dezbatere și va trebui să ținem cont, fără îndoială, de punctul de vedere al Curții Constituționale. Nu putem să-l discutăm din punct de vedere juridic", a spus Tăriceanu. 
El a ținut să puncteze faptul că este necesară găsirea unei soluții pentru acei membri de partid care nu se mai regăsesc în viziunea politică a formațiunii pe care o reprezintă. În acest context, președintele Senatului s-a referit și la PNL, care după alegerile europarlamentare a părăsit familia liberalilor ALDE și a intrat în Partidul Popularilor Europeni (PPE). "Cred că această decizie vine să îngrădească libertatea de expresie politică a unor oameni care sigur au candidat la alegeri și au obținut încrederea cetățenilor lor, prezentându-se cu un anumit profil politic, care ulterior a ajuns să fie abandonat de către partidul din care fac parte, și îi sancționăm pe ei, partidul nu pățește absolut nimic. Și aici, bineînțeles, vreau să fiu lipsit de orice echivoc, este vorba de PNL, care a abandonat liberalismul și a trecut în familia populară", a mai spus Tăriceanu.
Taguri
Articolul anterior Klaus Iohannis a câștigat procesul cu ANI
Articolul următor Constanța are un nou prefect. Ion Constantin, numit pe filiera CJC

Comentează știrea

SEVER
22 ianuarie 2015
alba-neara

mare curvulita politica acest personaj. ...

DODO
22 ianuarie 2015
teri

Cit tupeu are asta ! dupa ce se scarpina pe burta de satisfactie inainte de alegeri acum face pe sfintul.Cit mai dureaza ca sa eliminam gunoaiele astea din politica , pe care le tinem cu banii nostri ( si nu putini ) Astia care l-ati votat ce a fost in capul vostru ?

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei