CCR dezbate statutul aleșilor locali pe 6 iulie

de Carmen MOCANU Luni, 27 Iunie 2016 192
Judecătorii Curții Constituționale a României au decis să discute sesizarea făcută de președintele Klaus Iohannis la legea care stabilește că aleșii locali condamnați cu suspendare nu-și pierd mandatul, pe 6 iulie, cu o săptămână înainte de reînnoirea Curții.
Președintele a sesizat judecătorii Curții Constituționale a României în legătură cu legea privind statutul aleșilor locali potrivit căreia primarii, consilierii locali și județeni care au fost condamnați pentru fapte de corupție, cu suspendare, își pot păstra mandatul, șeful statului argumentând că actul normativ contravine Legii fundamentale, jurisprudenței CCR, dar și principiilor statului de drept.
"Noua opțiune a legiuitorului este conjuncturală, nu ia în considerare un interes social real și vine în contradicție cu valorile sociale ocrotite prin lege. În opinia noastră, a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală și cu privire la care instanța a considerat că prezintă un pericol social să continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natură să asigure exercitarea funcțiilor și demnităților publice în coordonatele statului de drept", se arată în sesizarea înaintată CCR.
De asemenea, Iohannis mai susține că legea aduce atingere luptei anticorupție. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei