Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ce cred tinerii din PDL despre suspendarea președintelui

de Carmen MOCANU Marţi, 22 Noiembrie 2011 469 1 min citire
Organizația Județeană de Tineret a Partidului Democrat Liberal consideră că tentativa de suspendare a președintelui României, Traian Băsescu, este transpunerea în cotidian a zicalei românești, "vrabia mălai visează", vrabia fiind întruchipată de alianța conjuncturală dintre PSD și PNL iar mălaiul de forma populară a intențiilor reprezentanților social-liberali.
"Demersul cuplului de stand-up comedy, Crin Anontescu–Victor Ponta, demonstrează că singurul program al opoziției miluite este: "Jos Băsescu". În rest, niciun fel de proiect, idee sau propunere serioasă cu privire la diminuarea efectelor crizei mondiale și la evoluția pozitivă a economiei autohtone. Tandemul comediant, Antonescu-Ponta, inventează teme pentru a-și acoperi propria mizerie care nu mai încape sub preșul USL. Cutremurul generat de excluderea lui Mircea Geoană din PSD, problemele de funcționare din teritoru, coroborate cu realitatea crudă că USL scade în mod constant în timp ce PDL crește în opțiunile românilor, toate acestea trebuie ascunse în spatele unei perdele cât mai groase de fum, precum încercarea de suspendare a președintelui României, Traian Băsescu. Numai că în spatele fumului se află aceiași actori care în anul 2007 au fost sancționați de majoritatea zdrobitoare a românilor: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Voiculescu și marionetele lor", consideră Mihai Petre, președintele Organizației de Tineret a PDL Constanța.
Taguri
Articolul anterior Zidită în propria casă după un proces cu vecinii / GALERIE FOTO
Articolul următor Delia Matache i-a furat prietena Monicăi Gabor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei