Ce spune Ponta despre situația Portului Constanța

de Carmen MOCANU Marţi, 11 Martie 2014 460
Premierul Victor Ponta a explicat, ieri, că scoaterea la vânzare pe bursă a 5% din acțiunile Portului Constanța este prea puțin și că ar trebui vândute pe bursă minim o treime din acțiuni pentru a atrage interesul investitorilor privați.
Premierul a comentat astfel declarațiile liderului PNL, Crin Antonescu, potrivit căruia liberalii s-ar fi opus trecerii Portului Constanța sub coordonarea administrației locale.
"Eu îmi aduc aminte, cu domnul Antonescu am fost în campanie la Constanța și domnul a spus mai tare ca mine că susține ca Portul Constanța să... Acum, memoria începe să se șteargă într-o săptămână. Implicare în privat, în primul rând capital privat, Ministerul Transporturilor și autoritate locală este soluția pe care au adoptat-o toate porturile mari din Europa: Rotterdam, Hamburg. Vrem să dezvoltăm sau vrem să facem demagogie de-asta mică?", a spus Ponta, care a participat la o conferință de presă la Ministerul Dezvoltării Regionale.
El a precizat că ar trebui scoase la vânzare pe bursă minim o treime din acțiunile Portului Constanța.
"Cine cumpără 5% din acțiunile portului, ce să faci cu 5%? De ce să vii investitor străin să bagi 5% în ceva? Suntem neserioși. Adică ori facem măcar o treime, ca să existe un interes pentru investitorii privați, ori dacă nu, nu. Eu nu privesc în cheie politică, de altfel cu miniștrii liberali am colaborat foarte bine și au înțeles, doar că prea nu li se dădea voie de la partid", a susținut primul ministru. 

Taguri

Comentează știrea

aoleu
11 martie 2014
pai si cu ce

sa cumpere primaria 30% din actiuni? ei n-au bani sa repare Cazinoul... pe de alta parte afirmati ca privatizati! Pai cum privatizati daca dati la primarie? Inteleg ca vreti sa luati si dvs. ceva caimac din afacerile lui Mazare? Trebuie sa fiti clar: listati la burse pentru investitori privati sau dati lui Mazare moca? Asta e problema! In rest, blablabla...

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei