Ce spune premierul despre profesorii care refuză să predea online

de Cuget Liber Vineri, 02 Octombrie 2020 234
Profesorii care refuză să predea orele online, acolo unde evoluția epidemiei de coronavirus impune trecerea în acest sistem de predare, nu au ce căuta în învățământ, a anunţat vineri premierul Ludovic Orban.
„Nu pot accepta ideea că există cadre didactice care refuză să își exercite profesia și chiar misiunea. Un profesor care nu face lecții online, acolo unde este necesară organizarea acestor lecții online, dacă din zece ore face doar șase, patru ore nu trebuie plătit. Iar dacă refuză să predea online, din punctul meu de vedere nu mai are ce căuta în sistemul de educație. Pentru că un profesor are obligația să se adapteze la orice situație. Jobul lui e să transmită informațiile, cunoștințele de la materia respectivă și, în mod evident, multe alte valori, principii, să fie un model, dar are obligația să se adapteze la modalitatea de transmitere a acestor cunoștințe. Să fim cinstiți: online-ul este un lucru care există deja în viața noastră. Cei mai mulți avem conturi de Facebook, știm ce înseamnă live-uri. Cum să nu te adaptezi să predai online?", a spus premierul Ludovic Orban.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei