Proiectul de hotărâre privind aprobarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2015 a fost votat de consilierii din Mangalia în ultima ședință ordinară a anului trecut.
- Publicitate -
Conform acestui act normativ, cele mai multe taxe și impozite locale rămân la aceleași valori ca și în 2014, cu excepția impozitului pe clădiri pentru persoane juridice, care se va reduce de la cota de 1,8+20%, la cota de 1,5% din valoarea de inventar a clădirii aflate în proprietatea persoanelor juridice.
De asemenea, taxa verde s-a redenumit, devenind "taxa privind activități cu impact asupra mediului înconjurător". În urma redenumirii, aceasta s-a transformat din taxă specială, într-o altă taxă locală, conform reglementărilor Codului Fiscal aflat
în vigoare.