Duminică, 07 Iunie 2026

Pentru vara lui 2009, ordonanța guvernamentală nu rezolvă mare lucru Cei mai mulți dintre hotelierii din Mamaia ar putea avea plaje doar pe hârtie Operatorii de plaje au atacat în instanțe rezilierea unilaterală a contractelor și au dreptul să-și continue activitatea până se pronunță justiția

de Adina BOCAI, Corina POPESCU Marţi, 05 Mai 2009 527 4 min citire
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a mai dat o șansă administrațiilor locale și hotelierilor să dispună, în vara aceasta, de plaje. Predoiu a confirmat, zilele trecute, pentru un cotidian central, că va semna totuși un act normativ pe tema plajelor, acest lucru întâmplându-se însă numai după ce inițiatorul, Ministerul Turismului, va face anumite modificări de ordin tehnic. Rămâne însă problema contractelor încheiate pentru sezonul trecut de către fosta guvernare.
Cel puțin pe hârtie, plajele ar putea ajunge totuși la hotelieri, începând chiar cu sezonul acesta. Săptămâna trecută, ordonanța inițiată de Minis-terul Turismului, prin care plajele ar trebui să ajungă la hotelieri, nu a obținut avizul de la Ministerul Justiției. Predoiu a invocat atunci aspecte de "ordin tehnic", fără a le nominaliza, însă. Ministrul Justiției a declarat, însă, zilele trecute că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu reprezentanții Ministerului Turismului, "inițiatorul și-a însușit observațiile și a reformulat". "Modalitatea tehnică de exploatare a plajelor propusă inițial nu îndeplinea condițiile de con-stituționalitate", a motivat Predoiu refuzul de a semna ordonanța în forma inițială. Surse din cadrul ministerului au declarat că deocam-dată Ministerul Turismului nu a trimis noua formă a actului normativ către Ministerul Justiției.
Potrivit aceluiași cotidian central, aceste modificări ar consta, de fapt, în aplicarea ordonanței de încre-dințare a plajelor după adoptarea unui nou act normativ de derogare de la legea achizițiilor publice pe perioada sezonului 2009, adică fără licitație, lucru care va fi confirmat însă numai după adoptarea noii ordonanțe.
După ce săptămâna trecută a criticat dur refuzul lui Predoiu de a da aviz favorabil ordonanței, primarul Radu Mazăre s-a arătat mulțumit ieri că șeful de la Justiție a găsit o soluție care să satisfacă pe toată lumea.
Circa 70 % din plajele din Mamaia sunt indisponibile pentru hotelieri
Așa cum a menționat și edilul, rămâne totuși o problemă și anume cea a contractelor încheiate pentru sezonul trecut și aflate încă în derulare. Cele mai multe dintre ele au fost reziliate. Unele fac acum obiectul unor procese, deținătorii care au contestat rezilierea fiind repuși în drepturi până la judecarea pe fond.
În acest context, administrația locală în colaborare cu reprezentanții Direcției Apele Române Dobrogea Litoral inventariază în prezent sectoarele de plajă care se află sub contract, dar și pe cele libere, pentru a evalua posibilitatea de a pune în aplicare viitoarea ordonanță.
Potrivit primarului Mazăre, acolo unde este posibil, adică acolo unde sectoarele de plajă sunt libere de contracte, porțiunile vor trece la hotelieri imediat ce va fi adoptat noul act normativ. În cazurile în care plajele din dreptul unităților lor sunt ocupate, hotelierii vor aștepta până la eliberarea plajelor.
La o simplă evaluare, stațiunea Mamaia este, în prezent, ocupată prin contracte în proporție de aproximativ 70%; e drept însă că o mare suprafață face obiectul unor procese.
Plaja comunitară, care ar trebui să reprezinte 20% din suprafața totală, stă și ea sub semnul incertitudinii. Și asta pentru că, așa cum a declarat ieri Mazăre, cel puțin cele trei porțiuni din Mamaia aflate inițial în vizorul administrației locale (Perla, Cazino și zona de nord a stațiunii) sunt, de asemenea, ocupate prin contracte.
În contextul actual, hotelierii, deloc puțini la număr, s-ar putea vedea puși în situația ca, cel puțin anul acesta, să se bată pe câteva bucăți de plajă, pe cât de mici pe atât de răzlețe.
Parlamentarii se pronunță
Deputatul liberal Gheorghe Dra-gomir a declarat că este deja târziu pentru adoptarea unor astfel de măsuri care nu vor face altceva decât să bulverseze sezonul. Referindu-se la faptul că primăriile vor deveni administratori și vor închiria plajele hotelierilor pentru anumite sume de bani, Dragomir a precizat că inter-venția statului nu este de bun augur. "Dacă totul rămâne la nivelul inte-reselor locale sau centrale atunci nu va fi deloc bine pentru dezvoltarea zonei", a punctat el.
Liberalul Mihai Lupu a declarat că măsura de derogare de la actul normativ privind achizițiile publice pentru a putea introduce ordonanța de încredințare a plajelor este o "găselniță". "Orice ban public trebuie să fie transparent. Sunt niște contribuabili care plătesc taxe și impozite și trebuie să știe unde se duc banii", a mai precizat el. "Fără organizarea licitațiilor, ei vor lăsa portițe deschise pentru o anumită categorie clientelară", a mai explicat el.
Senatorul Puiu Hașotti a fost de acord ca plajele să fie administrate de către primării, dar nu în varianta propusă acum de oficialii ministerelor Justiției, Mediului și Turismului. "Dacă ar fi să se aplice așa, ar însemna ca plajele să fie împărțite discreționar. Și, cum Constanța stă foarte bine cu corupția, am mari îndoieli că plajele vor fi atribuite agenților economici pe criterii de performanță", a mai arătat el.
Deputatul PSD Manuela Mitrea a fost, la rândul său, de acord cu administrarea plajelor de către primării, dar s-a declarat pentru organizarea unor licitații. "Întotdeauna este bine să se organizeze licitații pentru ca lucrurile să se facă la vedere", a argumentat scurt Mitrea.
Și senatorii social-democrați Nicolae Moga și Alexandru Mazăre s-au arătat în favoarea acestei măsuri. "Înainte, plajele nu erau întreținute, dar, acum, hotelierul va fi direct interesat să aibă grijă de plaje și să ofere servicii de calitate clienților săi", a explicat Moga.
Articolul anterior Timpul de acceptare la plată a cardurilor BCR s-a redus la o zi
Articolul următor Codul de procedură civilă și cel de procedură penală vor fi puse în dezbatere timp de o lună

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei