Președintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, a declarat, ieri, că e consecvent ideii să nu intre în cursa internă pentru desemnarea candidatului la prezidențiale, însă în cazul în care partidul îi va cere să accepte această candidatură, va trebui să renunțe la conducerea formațiunii.
- Publicitate -
"Așa cum am susținut la Convenția Națională, în programul politic pe care l-am prezentat și care a fost adoptat, sunt consecvent. Locul președintelui partidului este la Modrogan, nici la Palatul Victoria, nici la Palatul Cotroceni. De aceea, nu voi intra în această competiție internă", a spus Vasile Blaga.
Întrebat dacă va candida la prezidențiale, Vasile Blaga a arătat că nu își dorește o nouă funcție publică, însă dacă partidul îi va cere să candideze, atunci va trebui să renunțe la conducerea formațiunii.
"Dacă voi accepta, dacă partidul îmi va cere la un moment dat, să ocup o funcție publică din nou - să știți că nu sunt ahtiat după funcții publice, în afară de premier și președinte, am avut toate funcțiile posibile, am fost și prefect, am fost și ministru de cinci ori, am fost și vicepremier - atunci altcineva va trebui să fie președintele partidului. Deci eu nu îmi schimb părerea, eu nu sunt nici Victor Ponta, nici Antonescu: când am spus că-i albă, îi albă. Ce a fost valabil când nu am fost președinte de partid, este cu atât mai valabil când dețin funcția de președinte de partid", a spus Blaga.
El a reiterat că în Colegiul Director Național al PDL se va stabili calendarul desemnării candidatului partidului la prezidențiale, iar el crede că acesta ar trebui încheiat până în 15 decembrie.
"Eu cred că luni, la Colegiul Director Național, una dintre teme, o să stabilim asta luni dimineața, în ședința pregătitoare, va fi tocmai stabilirea calendarului de desemnare a candidatului nostru pentru funcția de candidat la Președinția României. Este o mare responsabilitate. Și din acest punct de vedere, cred că, acest calendar va trebui să se deruleze pe o perioadă, care va trebui să se încheie pe 15 decembrie anul acesta", a arătat Vasile Blaga.