Guvernul intenționează să lanseze în dezbatere, în perioada următoare, principiile de reformă în administrația publică, urmând ca în iunie, după alegerile locale, să prezinte un pachet de reforme în acest domeniu, a anunțat, marți, premierul Dacian Cioloș.
- Publicitate -
"Intenția mea este chiar să merg săptămâna viitoare, luni, în Parlament, în Camera Deputaților, în care să lansăm dezbaterea, să vin acolo cu câteva idei pe care le avem legate de reforma administrației. Cert este că vrem să abordăm partea de reformă a statutului funcționarului public, să clarificăm aspecte legate de statutul funcționarului public și la nivel central, și la nivel local. Obiectivul nostru ar fi să mergem spre competență, transparență și profesionalism atât în procesul de recrutare a funcționarilor publici, cât și în procesul de evoluție a carierei lor. Să recâștigăm încrederea în faptul că funcționarul public lucrează în interesul cetățeanului, în primul rând, și că nu trebuie să depindă pe ascuns de politic", a declarat Cioloș la întâlnirea cu reprezentanții Asociației Orașelor din România, citat de Agerpres.
Premierul a explicat că se are în vedere un concurs național de recrutare pentru a intra în funcția publică.
Potrivit șefului Executivului, dezbaterea pe principiile reformei administrației se va desfășura în aprilie și mai.