Luni, 08 Iunie 2026

Ciucă: Bugetul Ministerului Energiei - alimentat cu 335 milioane lei pentru plata compensării preţurilor la energie

de Cuget Liber Miercuri, 11 Ianuarie 2023 180 < 1 min citire
Ciucă: Bugetul Ministerului Energiei - alimentat cu 335 milioane lei pentru plata compensării preţurilor la energie
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că bugetul Ministerului Energiei va fi alimentat cu 335 milioane lei pentru asigurarea compensării preţurilor la energie, menţionând că aceşti bani provin din colectarea impozitului pe veniturile obţinute din vânzarea gazelor din onshore şi offshore.
"În şedinţa de Guvern de astăzi alimentăm bugetul Ministerului Energiei cu 335 milioane. Sunt bani proveniţi din colectarea impozitului pe veniturile obţinute din vânzarea gazelor din onshore şi offshore, bani care sunt necesari pentru compensarea preţurilor la energie conform prevederilor legale şi schemei pe care o gestionează Ministerul Energiei", a spus Ciucă, la începutul şedinţei Executivului.El a explicat că acest demers este necesar pentru aplicarea măsurilor de menţinere în anul 2023 a preţurilor la energie şi gaze naturale.
"Nu facem nimic altceva decât să ne ţinem de asumarea conform căreia pe parcursul anului 2023 vor fi menţinute preţurile la energie şi gaze, atât la consumatorul casnic, cât şi la IMM-uri şi marii consumatori în conformitate cu prevederile din lege", a adăugat premierul. 
Taguri
Articolul anterior Tenis / N-a trecut de calificări! Alexandra Cadanţu-Ignatik, final de aventură la Australian Open
Articolul următor GLOBURILE DE AUR 80. ”House of Dragon” desemnat cel mai bun serial dramatic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei