Sâmbătă, 06 Iunie 2026

CJC, soluții rapide pentru problemele legate de actele de identitate în județul Constanța

de Carmen MOCANU Joi, 05 Martie 2026 164 < 1 min citire
CJC, soluții rapide pentru problemele legate de actele de identitate în județul Constanța
Reprezentanții Consiliului Județean Constanța au anunțat că Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța, instituție aflată în subordinea CJC, oferă sprijin cetățenilor din județ atunci când aceștia se confruntă cu situații speciale legate de documentele de identitate. Este vorba despre urgențe, erori sau alte neconcordanțe apărute în actele de identitate, precum și despre alte circumstanțe care necesită rezolvare rapidă.
În astfel de cazuri, instituția poate procesa cereri pentru eliberarea cărților de identitate într-un regim adaptat situației, astfel încât drepturile cetățenilor să fie respectate, iar activitățile acestora să nu fie afectate.
Potrivit reprezentanților instituției, serviciile sunt disponibile atât pentru persoanele cu domiciliul în județul Constanța, cât și pentru cetățenii români din alte județe care se află temporar în tranzit sau se confruntă cu situații speciale pe teritoriul județului.
Prin această măsură, Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța își reafirmă angajamentul de a oferi sprijin rapid și eficient, contribuind la soluționarea promptă a problemelor administrative legate de actele de identitate.
Taguri
Articolul anterior Agenția de presă oficială din Iran: Atacurile americano-israeliene au ucis până acum 1.230 de oameni
Articolul următor Premierul Bolojan propune transformarea comunelor din jurul orașelor în primării de sector

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei