Claudiu Târziu: „România să fie retrasă de pe lista ţărilor care susţin votul majoritar”

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 23 Mai 2023 254
Senatorul AUR Claudiu Târziu cere diplomaţiei româneşti să retragă ţara noastră de pe lista ţărilor care susţin votul majoritar şi nu votul unanim în Consiliul Uniunii Europene (CUE) pentru probleme de apărare şi politică externă, afirmând că ministrul Bogdan Aurescu şi preşedintele Klaus Iohannis sunt responsabili de acest subiect, care s-a făcut fără o comunicare publică şi fără să intre în dezbaterea Parlamentului.
„România a fost adăugată pe lista ţărilor care susţin votul majoritar, nu votul unanim în Consiliul Uniunii Europene pentru probleme de apărare şi de politică externă. În acest fel este anulat un avantaj major al ţării noastre, care o făcea egală celorlalte state din Uniunea Europeană, şi anume acela de a spune nu în aceste domenii vitale pentru UE şi pentru statul român, atunci când ar fi considerat că e cazul. Era o voce care astăzi, prin acest gest trădător, este pur şi simplu anulată, redusă la irelevanţă, aşa cum sunt şi ministrul Aurescu şi preşedintele Iohannis. Dar ei nu au dreptul să transfere propria lor neputinţă şi incompetenţă asupra întregii noastre ţări şi mai ales să o facă pe furiş, pe ascuns, fără o comunicare publică, fără ca acest subiect să intre în dezbaterea Parlamentului, cea mai importantă instituţie democratică a poporului român. Protestăm vehement şi cerem imperativ ca aceşti şefi ai diplomaţiei noastre să retragă România de pe lista ţărilor care susţin votul majoritar şi nu votul unanim, în Consiliul Uniunii Europene”, a precizat Târziu la o conferinţă de presă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei