Vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul al Afacerilor Interne, le-a cerut șefilor structurilor teritoriale pentru situații de urgență să ia primele măsuri pentru prevenirea și gestionarea eventualelor situații de urgență, ca urmare a informării de instabilitate atmosferică accentuată și ploi emisă de Administrația Națională de Meteorologie, potrivit unui comunicat al MAI.
- Publicitate -
Autoritățile locale sunt atenționate să ia toate măsurile necesare pentru a limita posibilele accidente sau pagube produse de rafalele puternice de vânt, având în vedere că există riscul prăbușirii copacilor sau panourilor publicitare ori al desprinderii de elemente de pe fațadele sau acoperișurile imobilelor.
De asemenea, trebuie luate măsuri privind supravegherea rețelelor electrice și funcționarea în bune condiții a utilităților publice.
La nivelul județelor, coordonarea unitară a structurilor cu responsabilități în realizarea intervențiilor pentru îndepărtarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase se realizează de către inspectorii-șefi ai Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență, amintește MAI.