Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Colegiile uninominale din Constanța, decise prin ordonanță de urgență

de Ada CODĂU Joi, 24 Iulie 2008 483 < 1 min citire
Deși termenul limită pentru decuparea colegiilor uninominale pentru alegerile parlamentare din toamnă a fost depășit, Comisia de Cod Electoral nu a trasat, nici până în prezent, colegiile din județul Constanța. Explicația ar consta, potrivit deputatului liberal George Dragomir, în faptul că "nu este deloc simplu să negociezi pentru fiecare colegiu în parte". Județul Constanța rămâne astfel una dintre cele patru "restanțe" ale comisiei, alături de București și circumscripția pentru românii din străinătate.
Cu toate acestea, președintele Organizației Județene a PNL Constanța a precizat că o împărțire a colegiilor ar fi putut avea loc ieri, în cadrul unei ședințe de guvern. "Executivul va emite o ordonanță, la propunerea Comisiei parla-mentare, prin care vor fi trasate și colegiile uninominale din județ", a declarat el.
Totodată, liderul liberalilor constănțeni a ținut să menționeze că, în ceea ce îi privește pe candidații PNL din Constanța la alegerile din acest an "va conta foarte mult modul în care aceștia își vor face campanie și, mai cu seamă, cine va rămâne pe lista definitivă". "Șansele fiecărui candidat în parte nu țin neapărat de felul în care vor fi distribuite colegiile, votul politic având, și el, o importanță majoră", a conchis deputatul PNL.
Articolul anterior Păcuraru, căpitan al României în amicalul cu Italia
Articolul următor Plasturi și gumă cu nicotină pentru cei care vor să renunțe la fumat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei