Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Congres PSD. Organizația de la Constanța participă cu 52 de delegați

de Carmen MOCANU Vineri, 07 Noiembrie 2025 1509 2 min citire
Aproximativ 3.000 de social-democrați sunt așteptați astăzi, la Romexpo, acolo unde are loc Congresul PSD, moment în care își vor alege liderul în persoana lui Sorin Grindeanu, singurul candidat la funcția de președinte, dar și echipa de conducere.
Printre invitați se afla și foști președinți cum ar fi Victor Ponta, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Marcel Ciolacu.
În deschiderea evenimentului, social democrații au păstrat un moment de reculegere în memoria fostului președinte Ion Iliescu.
Organizația de la Constanța participă cu 52 de delegați. Printre aceștia se află președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, deputații Daniel Georgescu și Mirela Matichescu, fostul senator Liviu Brăiloiu, viceprimarul Constanței Costin Răsăuțeanu, Dede Perodin, consilier local, primarul Mihai Feodorof, de la Limanu, primarul Mariana Gâju de la Cumpăna, primarul Stelian Gheorghe, de la Topraisar, Florin Chelaru, de la Năvodari, alți consilierii locali și județeni.
A venit Sorin Grindeanu.
Congresul a început cu intonarea imnului național.
Moţiunea echipei lui Sorin Grindeanu pentru Congresul PSD care are loc astăzi se doreşte o ”reformă raţională şi profundă – o schimbare de abordare”.
”Reforma internă, începută prin această moţiune, este şi un exerciţiu de onestitate. Ne recunoaştem greşelile şi nu le repetăm. Ne modernizăm fără să ne pierdem identitatea. Rămânem partidul echilibrului şi al decenţei. Congresul PSD 2025 trebuie să consacre o nouă etapă a partidului, definită de claritate doctrinară, modernizare internă, solidaritate atât naţională, cât şi europeană. Nu vin în fața d-stră să vă vând iluzii, ci să vă ofer certitudine. Vă ofer un proiect bazat pe realitate. Noi suntem un partid asumat, demn”, a spus Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu: de azi, PSD redevine partidul oamenilor.
Sorin Grindeanu: suntem partidul care a ținut țara atunci când au fost crizele politice, economice.
Liderul interimar al PSD a admis că este nevoie de o reformă internă.
”Numai un partid care are curajul de a-şi recunoaşte greşelile poate merge mai departe cu demnitate. În ultimii douăzeci de ani, am traversat momente de glorie şi de declin. Am câştigat alegeri şi am pierdut din încredere. Deşi am dezvoltat economia, am pierdut elitele urbane. Deşi am guvernat competent, nu ne-am făcut înţeleşi. Deşi în perioada guvernărilor PSD s-au făcut cele mai mari investiţii, rezultatele nu au ajuns să fie cunoscute suficient de bine de oameni. Partidul Social Democrat are nevoie de o reformă consecventă, profundă şi calmă, bazată pe idei şi responsabilitate”, mai spune Sorin Grindeanu.
Taguri
Articolul anterior Finanțe, tranzacții, banking. INFO economic
Articolul următor Constanța a găzduit o nouă ediție a conferinței „Drogurile: de la fascinație la dependență“

Comentează știrea

Nelu Enache
8 noiembrie 2025

No comments

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei