PSD, PNL și PC s-au reunit, astăzi, la Romexpo, în congrese la care urmează să adopte rezoluții privind necolaborarea cu PDL și Traian Băsescu și să oficializeze tandemul Victor Ponta - premier și Crin Antonescu - președinte, pentru acest an electoral.Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că la Congresul PSD vor fi adoptate trei rezoluții, iar una dintre acestea "prevede categoric că PSD nu va colabora cu Traian Băsescu și cu PDL". Acesta a mai arătat că o altă rezoluție se referă la participarea PSD în alegerile sub forma USL, iar cea de-a treia, la desemnarea unui candidat la funcția de președinte și a unui candidat la cea de prim ministru.
- Publicitate -
La Congresul PNL, pe lângă adoptarea rezoluțiilor privind politica de alianțe în planul administrației locale, în Parlament și în Guvern și a celei privind desemnarea candidaților USL pentru președinția României și pentru funcția de premier, va fi supusă votului propunerea de cooptare a lui Sorin Frunzăverde în funcția de vicepreședinte al PNL.
Congresul PC are pe ordinea de zi și propuneri de modificare a Statutului partidului, aprobarea numirii președintelui Consiliului Național al Partidului Conservator, precum și prezentarea candidaților PC.