Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Congresul PNL va avea loc după alegerile parlamentare

de Carmen MOCANU Miercuri, 03 August 2016 450 1 min citire
Congresul PNL va avea loc după alegerile parlamentare
Biroul Politic Național al PNL a votat, ieri, cu unanimitate de voturi, organizarea unui congres în primăvara anului 2017.
"Deși am mai avut discuția asta, deși am avut un protocol de fuziune, ea a fost supusă dezbaterii Biroului Politic Național lărgit, pentru că nici mie, nici colegilor nu ne e frică nici de congres, nici de nimic și cu unanimitate de voturi colegii au votat congres în primăvară, așa cum scrie în statut și în protocolul de fuziune", a anunțat copreședintele PNL, Vasile Blaga.
Totodată, el a adăugat că BPN a aprobat și birouri politice comasate în Bistrița-Năsăud și Vrancea, iar în Buzău - noul comitet executiv. În plus, acesta a adăugat că PNL nu are ca obiectiv sancționarea liberalilor care critică partidul.
"Nu este obiectivul nostru să amendăm pe cineva pentru pozițiile pe care le are. Le pot avea aici, în interior, avem un statut care trebuie respectat și eu sper să-l respecte. Unii dintre colegi își găsesc alte drumuri pentru că au încercat în organizații și asta este viața, nu au avut succes, nu despre asta a fost vorba. Noi nu avem delicte de opinie aici, să sancționăm pe cineva. Poate să o facă în interior și să se oprească aici", a spus Blaga.
În altă ordine de idei, copreședinții liberali Alina Gorghiu și Vasile Blaga nu au dorit să răspundă dacă vor candida pentru șefia partidului.
"Este prematur în momentul de față. Prioritățile noastre sunt cu totul altele", a afirmat Alina Gorghiu. "Hai să câștigăm alegerile și este loc pentru toți", a adăugat Vasile Blaga. 
Taguri
Articolul anterior Blestemul Parcului Arheologic! Lucrările de reabilitare, în mijlocul unui război al orgoliilor
Articolul următor Primarul Iulian Soceanu a stabilit programul și taxa de intrare la Grădina Botanică din Techirghiol

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei