În timp ce Cazinoul din Constanța stă să se prăbușească și nimeni nu mișcă un deget pentru a obține banii necesari reabilitării, consilierii județeni sunt convocați la ședința ordinară din această lună pentru a-și da votul alocării unei sume imense de bani, necesară promovării turismului pe litoral.
- Publicitate -
Consilierii județeni se întrunesc în ședință ordinară, joi, 28 iulie, începând cu ora 13.00, în Aula Mare a Bibliotecii Județene "I.N. Roman". În cadrul întâlnirii vor fi discutate 24 de proiecte de hotărâri.
Printre acestea se află și un proiect de hotărâre ce vizează aloca-rea unei sume de bani Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului-Litoral Delta Dunării în vederea promovării turismului în județul Constanța. În acest sens, consilierii locali vor trebui să voteze alocarea sumei de 225.000 de euro.
Concret, reprezentanții Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului-Litoral Delta Dunării susțin că, în ultimii trei ani, s-au implicat serios pentru ca litoralul românesc să fie vizitat de turiști străini din Italia și Germania, fapt ce a dus la creșterea economiei județului Constanța.
Totodată, ei menționează că, pentru acest an, au încheiat două contracte de promovare a județului Constanța, mai exact, contractul cu Air Berlin pentru turiștii din Germania și contractul cu Airport Marketing Services, pentru turiștii din Italia. Ambele contracte se concretizează prin existența mai multor curse aeriene care aduc turiștii străini la malul mării. Cu toate acestea, reprezentanții Asociației nu fac referire la ce anume vizitează turiștii străini, atunci când vin pe litoral. Oricine se plimbă pe faleza din Constanța poate observa că turiștii străini fac fel și fel de fotografii cu Cazinoul din Constanța. Proba-bil, cei care susțin că promovează turismul pe litoral sunt mulțumiți de actuala situație în care se află simbolul Constanței din moment ce, ar fi putut să se implice întâi în reabilitarea acestui monument, ca să nu ne facem de rușine în fața străinilor pe care se laudă că i-au adus la Constanța.
Pe de altă parte, dacă ar fi să se facă un mic calcul, suma necesară reabilitării Cazinoului este de numai 10 milioane de euro, după cum susține primarul Radu Mazăre. Un început ar putea fi suma de 225.000 de euro pe care o solicită și, cu siguranță, o va obține Asociația pentru Promo-varea și Dezvoltarea Turismului-Litoral Delta Dunării pentru a menține contractele prin care aduc străinii la malul mării.