Consiliul Local Constanța se întrunește în această după-amiază, într-o nouă ședință ordinară, având pe ordinea de zi peste 40 de proiecte.
- Publicitate -
Aleșii locali vor dezbate sumele destinate organizării și mediatizării celor două concursuri internaționale pentru ambarcațiuni și aeronave, ce se vor desfășura în vara aceasta. Este vorba despre concursul nautic internațional pentru ambarcațiuni de mare putere Class One "Romanian Grand Prix 2009" și de "Mamaia World Elite Aerobatic Formula".
Consilierii se vor exprima și în cazul proiectului ce vizează modificarea și completarea HCLM nr.637/2008 privind numirea reprezentanților Consiliului Local în Adunarea Generală a Acționarilor și în Consiliul de Administrație al "Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime"-SA Constanța.
Printre altele, în atenția aleșilor locali vor fi aduse două proiecte de hotărâre privind completarea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului și de trecere a unor imobile din domeniul public în domeniul privat al Constanței.