Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către Daniel Georgescu, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanța.
- Publicitate -
În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat că Daniel Georgescu s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatelor de consilier local al municipiului Constanța a încheiat cu Primăria Constanța, precum și cu alte instituții subordonate primăriei, diverse contracte.
Potrivit inspectorilor ANI, valoarea totală a contractelor a fost de 297.441 lei (aproximativ. 67.600 Euro) și au avut loc prin intermediul SC. Expertissa Constanța SRL, societate în cadrul căreia Georgescu deține calitatea și funcția de asociat și administrator.
Conform legii, persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de trei ani. În prezent, Daniel Georgescu este director general al Administrației Naționale Canalele Navigabile Constanța.
Daniel Georgescu poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ, lucru pe care a declarat că-l va face.