Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Pe principiul "extremele se atrag" Constănțenii, mână în mână cu finlandezii, în lupta anticorupție r Potrivit unui studiu Transparency International, Finlanda este una dintre primele țări din topul celor în care fenomenul corupției este extrem de redus

de Ada CODĂU Vineri, 19 Septembrie 2008 495 2 min citire
Sala ovală a Prefecturii Constanța a găzduit, ieri, o conferință de presă pe tema "Îmbunătățirii luptei împotriva corupției".
Evenimentul face parte din Proiectul Phare RO 2004/IB/JH/-02 și este susținut de Ministerul Justiției din România în parteneriat cu Agenția Națională de Integritate și cu HAUS Management Finlanda.
Conferința a fost moderată de Silviu Neagu, consilier juridic din cadrul Departamentului pentru Relația cu Ministerul Public și de Prevenire a Criminalității și a Corupției din Ministerul Justiției, dar și de Nina Niva și Helenä Lehtinen, experți ai HAUS Management Finlanda. Prefectul Constanței, Dănuț Culețu, a participat, și el, la eveniment, reprezentantul guvernului în teritoriu subliniind, încă de la început, importanța "stopării corupției în contextul reformei administrative".
Având o durată totală de 28 de luni și un buget în valoare de 1,55 milioane de euro, proiectul "Îmbunătățirea luptei împotriva corupției" are și o componentă de diseminare a informațiilor atât în rândul cetățenilor, cât și în cel al funcționarilor publici. Astfel, în cadrul programului, în municipiul Constanța au fost împărțite ieri 500 de broșuri informative, intitulate "pașapoarte anticorupție". 250 de pașapoarte au revenit cetățenilor, în timp ce jumătatea cealaltă a parvenit funcționarilor din instituțiile expuse la acte de corupție, dar și celor din instituțiile care trebuie să combată corupția. "Ne-am hotărât asupra acestui «pașaport» (n.r. - "pașaportul anti-corupție") pentru că am vrut să prezentăm informațiile într-un format deosebit, cu un design deosebit", a declarat Nina Niva. Ea a precizat, totodată, că "Finlanda este, potrivit Transparency International, una dintre primele țări din topul celor în care fenomenul corupției este extrem de redus". Mai mult decât atât, Niva a menționat și că, "în codul penal finlandez, «corupția» nici măcar nu figurează".
Cu toate acestea, experții HAUS Management Finlanda au atras atenția asupra faptului că nu intenționează "să vină cu o atitudine profesorală vizavi de fenomenul corupției din România, fiind mai degrabă nevoie de o atitudine deschisă". Finlanda a derulat, până în prezent, peste o sută de proiecte de acest gen, în nu mai puțin de 16 țări.
Pașaportul anti-corupție cuprinde informații referitoare la diferitele forme ale corupției, precum mita, deturnarea de fonduri, frauda, intimidarea, abuzul de putere, conflictul de interese, dar și la transparență, văzută ca un instrument eficace de atenuare a comportamentului fraudulos și corupt.
Articolul anterior Steaua, învinsă de Bayern în Ghencea
Articolul următor "Dacă vreți să nu mai fim obezi sau canceroși, desființați chipsurile!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei