În perioada 21-25 aprilie 2015, o delegație formată din reprezentanți ai Primăriei Cernavodă și copii ai Casei de Cultură a fost invitata la Festivalul Internațional al Copiilor din Luleburgaz, Turcia, oraș înfrățit cu orașul Cernavodă în ianuarie 2014.
- Publicitate -
Delegația a fost condusă de către primarul Gheorghe Hânsă, și a avut parte de o primire călduroasă din partea autorităților locale turce. Edilul a avut ocazia de a schimba păreri, într-un cadru oficial, cu primarul localității Emin Halebak, dar si cu alți primari și consuli din Turcia.
Pe parcursul evenimentelor, micii artiști cernavodeni au avut ocazia să își creeze noi prietenii cu alți copii de vârstele lor, fiind găzduiți chiar de familiile acestora. Tradiția de 25 de ani a Festivalului organizat cu ocazia zilei naționale a copiilor din Turcia, prevede crearea unor schimburi de experiențe între copiii turci și copii de alte naționalități, prin găzduirea micilor musafiri de către familiile elevilor din Luleburgaz. Această acțiune este organizată anual de către școlile din localitate, acestea repartizând micuții la familii cu elevi de aceeași vârstă și același sex. Timp de o săptămână, întreaga localitate turcă a îmbrăcat straie de sărbătoare, prilejuită de Ziua Copilului, o zi la fel de importantă precum Ziua Națională, pentru cetățenii turci.
Ajuns la cea de a 25-a ediție, Festivalul a reunit sute de copii, din 8 țări (Turcia, România, Letonia, Bulgaria, Bosnia Herțegovina, Găgăuzia, Polonia, Macedonia), care s-au întrecut în talente artistice pe scena publică din fața Prefecturii, fiecare dintre aceștia, reprezentându-și cu mândrie drapelul. Micii artiști ai Casei de Cultură Cernavodă, au impresionat publicul turc prin prezentarea a două două dansuri (comtemporan și arăbesc) sub atenta coregrafie a Adrianei Hoidrag, și prin interpetarea două melodii, dintre care "Mavi" a reușit să smulgă aplauzele publicului și al primarului, care a interpretat odată cu trupa micilor artiști Quatro Music.
Impresionat de primirea călduroasă a oficialitățior din Luleburgaz, dar și de tradiția schimbului de experiență între copiii de diferite naționalități, primarul Gheorghe Hânsă a lansat oficial o invitație omologului său Emin Halebak, de a participa, alături de copii și oficiali, la festivalul Zilelor Orașului, care va avea loc în luna septembrie a acestui an. Orașul Luleburgaz din Turcia s-a înfrățit cu orașul Cernavodă în urmă cu un an. Acordul a fost semnat la data de 24 ianuarie 2014, prilej cu care delegația turcă a dansat Hora Unirii alături de oficialitățile cernavodene, pentru a marca momentul istoric Unirea Principatelor Române.