Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cristinel Dragomir, împuternicit la comanda Consiliului Județean

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 13 Decembrie 2014 176 < 1 min citire
Cristinel Dragomir, împuternicit la comanda Consiliului Județean
Consilierii județeni s-au reunit, vineri, într-o ședință extraordinară, în Sala "Remus Opreanu" din cadrul Palatului Administrativ - Consiliul Județean Constanța. Încă de la început, aleșii județeni au decis, prin vot secret, să-i acorde vicepreședintelui Cristinel Dragomir un nou mandat prin care să preia atribuțiile președintelui ales, în condițiile în care Nicușor Constantinescu nu poate fi prezent la aceste ședințe. Cristinel Dragomir a mai întrunit aceste atribuții și pe perioada cât șeful CJC a fost arestat preventiv. Reamintim că, săptămâna trecută, Nicușor Constantinescu a fost pus în libertate de magistrații Curții de Apel Constanța, în acest moment el fiind sub control judiciar. Cu toate că ordinul prin care mandatul său de președinte al CJC fusese suspendat a încetat odată cu eliberarea sa, Constantinescu are interdicția de a intra în CJC și de a vorbi cu angajații instituției. În altă ordine de idei, pe ordinea de zi a ședinței CJC de vineri s-au aflat șapte proiecte de hotărâri ce au vizat alocarea unor sume de bani primite în urma ultimei rectificări făcute de Gu-vern, bani ce revin unor instituții su-bordonate CJC.
Taguri
Articolul anterior Sechestru pe acțiunile deținute de statul român la OMV Petrom
Articolul următor Info fiscalitate: Ultimul termen de plată a impozitului agricol

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei