Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Potrivit premierului Emil Boc, "Cu populisme nu scoatem țara din recesiune"

de Corina POPESCU Marţi, 21 Septembrie 2010 411 1 min citire
Premierul Emil Boc a participat, ieri, la dezbaterea politică "Situația prezentă și evoluția socio-economică a României", organizată de Camera Deputaților la solicitarea grupului parlamentar al PNL, potrivit HotNews.ro.
Emil Boc le-a spus deputaților de la bun început că problemele economice nu au fost încă depășite, iar lunile următoare vor fi decisive pentru consolidarea reformelor începute și asigurarea unei creșteri economice sănătoase. "Greul nu a trecut încă. Vă asigur că oricine era la guvernare în locul nostru era obligat să ia aceleași decizii dureroase, dar corecte și necesare. Vă spun direct și precis: cu populisme nu scoatem țara din recesiune", a explicat primul-ministru.
Emil Boc a mai arătat că obiectivele fundamentale ale Guvernului sunt consolidarea reformelor și adoptarea deciziilor necesare pentru a păstra un deficit care poate fi acoperit, respectiv de 4,4% în 2011.
De asemenea, el a prezentat parlamentarilor cele zece măsuri pe care Guvernul le-a avut în vedere: menținerea cotei unice de impozitare de 16%, neimpozitarea profitului reinvestit, scutirea de la plata contribuțiilor sociale a firmelor și angajaților aflați în șomaj tehnic, programul Prima Casă, programul Rabla, sprijinirea IMM prin intermediul Fondului de garantare și contragarantare, amânarea la plată a obligațiilor restante pentru agenții care au dificultăți, menținerea cotei reduse de TVA de 5% la locuințele cu caracter social, compensarea TVA neplătit cu cel de nerambursat, precum și eliminarea, comasarea sau reducerea a aproximativ 215 taxe și tarife cu caracter nefiscal.
El a mai subliniat că executivul va continua programul de reforme: reforma sistemului de pensii, reforma bugetarilor, reforma asistenței sociale, reforma sănătății, reforma fiscală.
Articolul anterior Deputații ar putea relua astăzi votul pe Legea pensiilor
Articolul următor Președintele Traian Băsescu se adresează astăzi plenului Parlamentului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei