Președintele Traian Băsescu se va adresa, astăzi, Parlamentului, abordând probleme de politică internă. Potrivit Agerpres, acesta este primul mesaj rostit de către șeful statului în plenul reunit al celor două Camere în cel de-al doilea mandat al său.
- Publicitate -
Ședința Legislativului va începe la ora 15.00, având 22 de puncte pe ordinea de zi, iar primul va fi mesajul rostit de șeful statului.
Pe 14 septembrie, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, Mihai Voicu, a anunțat că senatorii și deputații PNL nu vor participa la ședință, decizia aparținând Biroul Politic Central al PNL.