Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cum se vor desfășura alegerile, anul viitor

de Carmen MOCANU Miercuri, 22 Iulie 2015 179 1 min citire
Cum se vor desfășura alegerile, anul viitor
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, proiectul de lege privind alegerea parlamentarilor pentru Camera Deputaților și Senatului, care prevede revenirea la votul pe lista de partid. 
Potrivit Administrației Prezidențiale, proiectul de lege privind alegerile parlamentare prevede că alegerile vor fi pe liste parlamentare, cu prag electoral de 5%, iar norma de reprezentare să fie un deputat la 73.000 locuitori și un senator la 168.000 locuitori. Potrivit acestei norme de reprezentare, ar urma să fie 308 deputați, cărora li se adaugă cei 18 deputați ai minorităților, 134 de senatori și doar șase parlamentari de diaspora (doi senatori și patru deputați, menținându-se numărul actual al celor care îi reprezintă pe românii din străinătate). 
La ultimele alegeri parlamentare, din 2012, au fost aleși 412 deputați și 176 de senatori, însă aceștia au fost aleși în baza votului uninominal prin compensare, introdus în 2008, sistem care prevede că intră direct în Parlament candidatul care a câștigat 50% plus unu din voturile exprimate în colegiu, la care se adaugă un sistem de redistribuire a mandatelor, în funcție de procentele obținute de partide la nivel național.
 
Prin intrarea în vigoare a legii promulgate de Klaus Iohannis, se revine practic la sistemul electoral practicat până în 2008. Parlamentul a modificat și legea alegerilor locale, astfel încât, în 2016, președinții de consilii județene nu vor mai fi aleși nici ei prin vot direct, uninominal, ci prin votul secret al majorității consilierilor, iar primarii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin.
Taguri
Articolul anterior Subiecte dificile! Admitere cu "strigături" la Universitatea Maritimă
Articolul următor Veste bună din sport! Ce decizie a luat UEFA

Comentează știrea

Susana
22 iulie 2015
munca la domiciliu

Oferta de colaborere cu castiguri sigure. Selectam persoane din toate localitatile tarii, colaborare part-time sau full-time pentru o activitate extrem de simpla. Garantam seriozitate maxima si cerem acelasi lucru. Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected] Nu aveti nimic de pirdut, doar de castigat.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei