Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Dacian Cioloș trage linie. Ce se întâmplă după Paști

de Cuget Liber Miercuri, 27 Aprilie 2016 160 1 min citire
Dacian Cioloș trage linie. Ce se întâmplă după Paști
Premierul Dacian Cioloș le-a transmis miniștrilor că după Sărbătorile Pascale se va trage o linie și se va analiza cum au decurs lucrurile de la instalarea Guvernului și până acum."...După ce ne întoarcem din vacanța de Paște, aș dori să avem o discuție în care să ne concentrăm atenția pe următoarea etapă pe care ne-o asumăm, și anume aceea a livrării de rezultate concentrate pe proiectele pe care le-am lansat. Nu vreau să rămânem la stadiul de proiecte lansate și să lăsăm impresia că doar lansăm idei fără să avem capacitatea de a livra rezultate", le-a transmis Cioloș membrilor Cabinetului.
Premierul a insistat asupra faptului că actualul Guvern trebuie să lase în urma sa "reforme nu doar începute, dar care să dea și rezultate".
"Mă gândesc aici în primul rând la proiectul de reformă a administrației, unde ceea ce vom face în lunile următoare trebuie să demonstreze un impact direct asupra cetățenilor, asupra beneficiarilor acțiunii, activităților administrației publice, mă gândesc la proiectele de infrastructură, mă gândesc la domeniul sănătății, educației și o să trecem în revistă și celelalte domenii, dar aici sunt câteva priorități pe care ni le-am asumat în aceste domenii și aș vrea să începem să vorbim și de rezultatele pe care le obținem'', a adăugat Cioloș, citat de realitatea.net
Taguri
Articolul anterior Centrală nucleară, infectată cu viruși informatici
Articolul următor Euro a pierdut 1,45 bani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei