Dan Barna: „Aderarea României la Schengen, temă discutată cu parlamentari din Austria”

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 05 Martie 2023 131
Deputatul USR Dan Barna a discutat cu o delegaţie parlamentară austriacă despre aderarea României la Spaţiul Schengen, accentuând pe refuzul injust exprimat de Austria la Consiliul JAI din decembrie 2022 şi pe soluţiile ce pot fi găsite pentru deblocarea situaţiei.
Potrivit unui comunicat al USR, dat publicităţii sâmbătă, întâlnirea bilaterală a avut loc în cadrul Conferinţei interparlamentare privind politica externă şi de securitate comună şi politica de securitate şi apărare comună (PESC/PSAC), desfăşurată în Suedia în perioada 2-3 martie.
Au fost reiterate argumentele pentru care România merită şi trebuie să fie parte a Spaţiului Schengen, de la îndeplinirea criteriilor tehnice, fapt confirmat de experţii europeni, la datele furnizate de către Frontex, agenţia europeană pentru protecţia frontierelor, cu privire la migraţia ilegală, menţionează sursa citată.
„Am argumentat justeţea poziţiei României şi le-am transmis care au fost şi sunt consecinţele poziţiei cancelarului austriac de blocare a accesului României în Schengen. În contextul unei Rusii care investeşte masiv în retorica anti-europeană, gestul cancelarului austriac Karl Nehammer nu a făcut decât să alimenteze masiv această retorică. Subiectul migraţiei, important pentru Austria, nu poate fi acceptat ca pretext pentru sancţionarea României pentru o responsabilitate care nu-i aparţine. Acum câteva zile am avut la Viena un dialog similar şi cu preşedintele Consiliului Naţional, Parlamentul Austriei, Wolfgang Sobotka, căruia i-am spus că locul României e în Schengen şi i-am argumentat că pentru temele de strategie electorală internă nu poate fi sacrificată solidaritatea europeană atât de necesară în aceste zile”, a declarat Dan Barna, citat în comunicat. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei