Vineri, 05 Iunie 2026

Daruri de Crăciun pentru locuitorii comunei Peștera

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 22 Decembrie 2012 301 < 1 min citire
Locuitorii comunei Peștera vor întâmpina așa cum se cuvine săr-bătorile Crăciunului. Primarul localității, Valentin Vrabie, viceprimarul Tudorel Grosu și consilierii locali au pregătit daruri pentru toți cei care sunt cetățeni ai comunei Peștera, dar și pentru cei care locuiesc în cele patru sate arondate comunei. Primii care s-au aflat pe lista autorităților au fost, așa cum era și normal, preșcolarii și școlarii. Mai mult, autoritățile au pregătit surprize și cadrelor didactice care au fost recompensate pentru munca lor cu daruri.O altă categorie pe care primarul comunei, Valentin Vrabie, a avut-o în vedere a fost cea a vârstnicilor de peste 60 de ani. Astfel, peste 700 de locuitori au primit pachete cu alimente. Și pentru ca oamenii să se simtă cu adevărat iubiți de autoritățile din comună, darurile au fost duse la casele lor chiar de pri-marul Valentin Vrabie, viceprimarul Tudorel Grosu și consilierii locali.
Taguri
Articolul anterior Consilierii năvodăreni au votat acordarea de facilități fiscale pentru anul 2013
Articolul următor Cristian Adrian Panciu, ales secretar general al Camerei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei