De la PSD la ADN! Cătălin Ivan intră în cursa pentru prezidențiale

de Carmen MOCANU Miercuri, 18 Septembrie 2019 725
Fostul europarlamentar Cătălin Ivan, președinte al Alternativei pentru Demnitate Națională (ADN), și-a anunțat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, candidatura pentru funcția de președinte al României. 

"ADN are toate actele în regulă, după foarte multe complicații și piedici întâmpinate de-a lungul ultimului an, putem spune că, de astăzi, ADN poate să participe la absolut toate campaniile electorale. Pot spune că voi candida din partea ADN la funcția de președinte al României. Conceptul nostru de campanie se numește IVAN 24, pentru că intră 

într-un angajament foarte clar asumat al nostru: că 24 de ore din 24, până în 2024, ne vom angaja într-o luptă permanentă, zi de zi, minut cu minut, pentru regenerarea României, pentru schimbarea din temelii a societății românești și reformarea clasei politice. Dacă vom vota ce-am mai votat, cu siguranță vom avea ce-am mai avut - scandaluri, corupție, incompetență, dezinteres", a afirmat Cătălin Ivan, citat de Agerpres. 
În altă ordine de idei, fostul eurodeputat a mai adăugat că, din punctul său de vedere, România îndeplinește toate criteriile unei țări cu populație aflată pe cale de dispariție. 

"Faptul că pleacă populația activă și că tinerii aleg să rămână în străinătate, faptul că la o sută de nașteri avem cel puțin o mie de avorturi, faptul că nu este deloc încurajată căsătoria - este catastrofal pentru noi, ca țară. Dacă apare un copil, e un chin pentru tinerii părinți, pentru că din punct de vedere financiar nu au cum să-l susțină. România îndeplinește absolut toate criteriile unei populații aflate pe cale de dispariție. După unii, 2080 este anul în care România nu va mai exista ca țară cu populație românească. După alții, până la sfârșitul acestui secol. Statistic vorbind, nepoții noștri vor fi ultimii români, pentru că în această țară nu se vor mai naște români", a adăugat Cătălin Ivan. 

XXX 
Cătălin Ivan are 40 de ani, este absolvent al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității "Al. I. Cuza" din Iași, secția "Tranzacții Internaționale". Deține un masterat în afaceri internaționale și unul în management politic. Este doctorand al Universității "Al. I. Cuza" din Iași, în domeniul economiei. 

Cătălin Ivan a fost consilier județean, a condus organizația de tineret a PSD Iași, iar în perioada 2004-2014, a fost europarlamentar, fiind ales pe listele PSD. Ulterior, el a părăsit PSD, după ce i-a criticat pe liderii de atunci ai partidului, respectiv Victor Ponta și Liviu Dragnea.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei