Camera Deputaților a adoptat tacit, ieri, propunerea legislativă de modificare a legii ANI inițiată de senatorul PNL Emilian Frâncu, care stipulează că demnitarii care dețin sub 3% acțiuni la o firmă nu sunt obligați să declare contractele cu statul.
- Publicitate -
"Contractele, inclusiv cele de asistență juridică, consultanță și civile, obținute sau aflate în derulare în timpul exercitării funcțiilor, mandatelor sau demnităților publice se vor declara doar de cei care dețin peste 3% din acțiunile sau părțile sociale ale unei firme care are contracte cu o societate comercială cu capital de stat sau unde statul este acționar", stipulează proiectul legislativ.
În actul normativ se prevede obligativitatea declarării numelui și adresei beneficiarului de contract, cât și a numelui rudelor de gradul întâi ale acestuia. Proiectul a fost adoptat tacit, în condițiile în care termenul de dezbatere și vot final în Camera Deputaților, stabilit pentru 5 octombrie, a fost depășit.