Conducerea democrat-liberală nu a luat o decizie anume privind participarea sau neparticiparea deputaților PDL la ședința solemnă a Camerei, dedicată împlinirii a 90 de ani de la nașterea regelui Mihai.
- Publicitate -
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a afirmat că această chestiune nici măcar nu a fost luată în discuție la ședința Biroului Permanent Național de luni.
"Subiectul nu s-a discutat, rămâne la decizia fiecărui parlamentar. Este un program al Camerei, o ședință a Camerei, fiecare parlamentar se raportează la evenimentele de mâine ca la orice ședință a Camerei Deputaților. Nu există o atitudine specială în legătură cu acest lucru", a declarat Voinescu.
Regele Mihai se adresează mâine Parlamentului României, printr-un discurs ce poate fi socotit istoric - fiind primul adresat Legislativului după 64 de ani.