Deputatul PDL Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar de către procurorii DNA și are interdicție de a părăsi țara, în dosarul fostului șef al DIICOT Alina Bica, privind despăgubirea acordată de ANRP pentru un teren supraevaluat din Capitală.
- Publicitate -
Anterior, plenul Camerei Deputaților s-a reunit pentru un vot pe marginea cererii ministrului Justiției de încuviințare a arestării preventive a lui Teodorescu. În urma votului, s-a decis păstrarea imunității în cazul deputatului. Decizia a fost luată cu 146 voturi "pentru" și 101 "împotrivă".
În schimb, deputatul UDMR Marko Attila a primit undă verde pentru arestare după ce deputații au decis ridicarea imunității. În cazul său, 171 de deputați au votat "pentru", scrie realitatea.net.