Duminică, 07 Iunie 2026

Deputatul Florin Gheorghe îi cere lui Ponta să prezinte bilanțul guvernării după doi ani

de Carmen MOCANU Miercuri, 07 Mai 2014 116 3 min citire
Deputatul Florin Gheorghe îi cere lui Ponta să prezinte bilanțul guvernării după doi ani
Florin Gheorghe
Deputatul Partidului Mișcarea Populară Florin Gheorghe îi solicită premierului Victor Ponta să prezinte de urgență în Parlament bilanțul la doi ani de guvenare.
"A doua zi când voi veni la guvernare,așa începeau toate minciunile lui Victor Ponta. Toată lumea își amintește! Pe lângă minciuna sfruntată, Victor Ponta a introdus în politica românească și mitocănia și un nou sport: arun-catul cu noroi în adversari. Este semnul incompetenței și fricii. Nuți, Băsescule, fă, mă ... sunt doar câteva dintre exemplele unui vocabular golănesc al unui premier care se travestește în european siluit. Nu o să-l judec pe domnul Ponta sub aceste aspecte. Eu respect funcția de prim-ministru, chiar dacă deținătorul actual nu merită acest respect. Eu îl judec pe domnul Ponta după felul în care a guvernat sau nu a guvernat țara vreme de doi ani. Atenție! Nu au trecut două zile, așa cum ne soma domnia sa, până când în România vor curge râuri de miere! Nu au trecut nici două zile, nici două luni, ci doi ani de când Victor Ponta teleguvernează", a spus deputatul Colegiului 10 din Constanța, Florin Gheorghe.   
El a adăugat că, în opinia sa, absolut nimic din ceea ce a promis Ponta nu s-a realizat, ci, dimpotrivă, românii trăiesc tot mai rău deoarece economia respiră greu, iar partenerii europeni nu mai dau doi bani pe credibilitatea noastră în exterior. 
"Victor Ponta trebuie să vină în Parlament și să le explice românilor, punct cu punct, ce realizări mărețe a avut în doi ani de guvernare. Să ia lista cu promisiuni mincinoase din 2012, care cred că i-a scăpat din buzunar când stătea prăvălit în barcă cu domnul Dragnea. Victor Ponta să le arate românilor unde a ascuns milionul de locuri de muncă promise. Să le fi ascuns în buncărul de la MApN? Pentru că Institutul Național de Statistică ne spune că nu avem nici măcar un loc de muncă nou creat de Guvern, ci aproape 800.000 de șomeri și numărul lor crește. Tot statistica ne spune că prețurile au crescut atât de mult din cauza taxelor Ponta încât românilor nu le mai ajunge leafa nici pentru o jumătate de lună. Bani de benzină ... nu mai vorbim! Are numai copilotul Victor Ponta, pentru raliuri", a mai spus Florin Gheorghe.
Parlamentarul a mai menționat că, tot Victor Viorel Ponta ar trebui să explice "minunea prin care creșterea economică de 3,5% de anul trecut reprezintă pentru români mai multă sărăcie și nu mai multă prosperitate". "Să vină în Parlament și să discute punct cu punct toate minciunile pe care s-a cățărat la guvernare. Să spună ce face cu banii publici! În Parlament și în fața românilor să se justifice. Chiar dacă Victor Ponta fuge și nu-și asumă sărăcia în care a aruncat România, îi spun un mic secret: românii deja i-au făcut bilanțul de guvernare și îl vor sancționa drastic în cabina de vot. Îi rog pe români să-i împlinească visul lui Ponta și să-l scoată definitiv din politică, chiar mai devreme de toamna acestui an. Cu cât mai repede, cu atât mai bine", a mai spus depu-tatul constănțean Florin Gheorghe.
 
Taguri
Articolul anterior Cum dovedește angajatul că a fost concediat fără vină
Articolul următor Cum se pot evita sângerările nazale

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei