Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Două proiecte de hotărâri, aprobate în ședința extraordinară de la Medgidia

de Cuget Liber Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017 220 < 1 min citire
Două proiecte de hotărâri, aprobate în ședința extraordinară de la Medgidia
Consilierii locali din municipiul Medgidia s-au întrunit, zilele trecute, în ședință extraordinară. Două dintre proiectele de hotărâri de pe ordinea de zi au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admise.
La primul punct a fost aprobată încetarea aplicabilității Hotărârii de Consiliu Local nr.78 din 12 mai 2017. Concret, această Hotărâre prevedea aprobarea parteneriatului în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 "Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală-orașe/municipii cu populație de peste 20.000 locuitori" și a Hotărârii Consiliului Local nr.79 din 12 mai 2017, privind aprobarea proiectului "Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală zona marginalizată Medgidia", aprobarea valorii eligibile a proiectului și a contribuției Consiliului Local Medgidia.
Cel de-al doilea punct aprobat pe ordinea de zi a fost privitor la participarea UAT Municipiul Medgidia, în calitate de membru fondator, la constituirea Asociației "Grup de Acțiune Locală Urban Medgidia" - GAL URBAN MEDGIDIA.
Ultimul proiect de pe ordinea de zi, cu privire la aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia, pentru anul 2017, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat.
Taguri
Articolul anterior Semnal de alarmă pentru părinți! Osteoporoza poate apărea și la copii
Articolul următor Dragi copii, Masha și Ursul vă așteaptă la VIVO! Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei