Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, retrag din circuitul legislativ proiectul pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României. Tăriceanu spune că motivul ține de definirea statutului acestei, Casa Regală neputând fi un ONG, dar speră ca legea să fie adoptată în actuala sesiune parlamentară.
- Publicitate -
"În temeiul art 97 alin (1) din Regulamentul Senatului, solicităm retragerea propunerii legislative pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României în calitate de inițiatori", se arată în solicitarea înaintată Biroului permanent al Senatului.
Inițiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României a fost depusă la Senat pe 8 noiembrie 2017.
Ulterior plenul Senatului a aprobat solicitarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de inițiator pentru procedura de urgență în vederea dezbaterii și adoptării propunerii legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.
Propunerea legislativă prevede recunoașterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat și acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoașterea poziției de Șef al Casei Regale a României, ca poziție onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost șef de stat, și cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfășurarea optimă a activităților și funcțiilor de reprezentare ale acesteia.