MAE recomandă turiștilor români care doresc să intre în Turcia pe cale maritimă să solicite viza de la oficiile consulare ale Turciei din România sau din străinătate înainte de a pleca din țară, pentru că obținerea vizei la frontiera maritimă poate dura mai mult decât la cea terestră.
- Publicitate -
La frontiera maritimă a Turciei, obținerea vizei poate dura mai mult decât la cea terestră, întrucât viza nu se acordă direct solicitanților, la debarcare, ci doar prin intermediul firmelor de agenturare, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe. Aceste firme preiau ambarcațiunile și le conduc în port, îndeplinind toate formalitățile necesare pentru intrarea pe teritoriul Turciei.
În ultima perioadă s-a înregistrat, potrivit MAE, o creștere a numărului de turiști români care, venind din altă țară, au dorit să intre pe teritoriul Turciei la bordul unei ambarcațiuni, urmând să tranziteze cu un alt mijloc de transport țara, pentru a ajunge în România.
Din cauza timpului îndelungat pentru acordarea vizitei turistice la frontiera maritimă, mulți turiști pot fi nevoiți să își întârzie plecarea către țară.