Dușa: Operaționalizarea scutului antirachetă, până la finalul anului

de Carmen MOCANU Miercuri, 14 Octombrie 2015 81
Operaționalizarea facilității antirachetă de la Deveselu face parte dintr-un proiect complex, iar operaționalizarea sa până la finalul acestui an, în parametrii agreați, este esențială în noul context strategic și în vederea integrării în cadrul proiectului NATO de apărare antirachetă, a declarat, marți, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o la sediul ministerului cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm. 

Potrivit unui comunicat de presă remis redacției de către Ministerul Apărării Naționale (MApN), cei doi oficiali au discutat despre situația actuală de securitate din regiune, relațiile dintre România și SUA în domeniul apărării, desfășurate în cadrul Parteneriatului strategic, măsurile de asigurare în context bilateral și aliat, adaptarea strategică a Alianței în perspectiva viitorului Summit NATO de la Varșovia, precum și despre extinderea contactelor româno-americane la nivel politico-militar. 

"Parteneriatul Strategic bilateral reprezintă una dintre direcțiile principale ale politicii de apărare a țării noastre, dar și o dovadă a angajamentului ferm al României ca aliat de încredere al SUA", a precizat Dușa. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei